RULOURI DE VINETE

Un aperitiv rece, apetisant și ușor de făcut, care poate fi servit la o masă cu multe feluri de mâncare sau ca și fel unic pentru o gustare.

Ingrediente :
3 vinete lungi

Pentru umplutura albă:
1/2 cutie brânză tartinabilă
Frunze de pătrunjel tocate
1 cățel de usturoi zdrobit
1/2 ceapă tocată mărunt
Puțin oregano
Se amestecă toate laolaltă.

Pentru umplutura roșie :
1 borcan de ardei copți (150 gr) tocați cubulețe
Frunze pătrunjel tocate
Puțin oregano
1 cățel usturoi zdrobit
3 lg pastă de roșii
1/2 ceapă tocată
Se amesteca toate laolaltă.

Vinetele se taie pe lung, în felii subțiri. Acestea se sărează și se lasă 10 minute să iasă sucul amărui din ele.  Apoi se limpezesc pentru a evita surplusul de sare. Se ung cu o pensulă cu puțin ulei și se pun într-o tavă la cuptor. Se lasă cât să se rumenească puțin. Se scot și se lasă la răcit.

Se ia câte o felie de vinete, se pune puțină umplutură la extremitatea dinspre coadă și se rulează.


Se servește cu pâine prăjită.

2 gânduri despre „RULOURI DE VINETE

Lasă un comentariu