FURSECURI „LINZER” (Fără nuci sau migdale)

Fursecurile Linzer sunt o versiune a tortului Linzer creat în anul 1696 în Viena.
Există multe legende în jurul acestui tort și al cofetarul care l-a inventat. Una dintre ele spune ca inventatorul tortului se numea Linzer. Alta afirma ca ar fi fost cofetarul Johann Konrad Vogel. În realitate nu se știe cu exactitate cine a fost inventatorul.
Cert este însă că fursecurile, sub formă de sandwich, au preluat majoritate ingredientelor tortului, e punându-le în forma a doi biscuiți fragezi, unul întreg, celălalt cu un decupaj circular la mijloc, lipite între ele cu dulceață, și având aspectul unor ochelari.

Deși rețeta originală are între ingrediente și migdale, alune sau nuci, eu am ales o variantă simplă pe care o făcea mama mea. Amintirile copilăriei se leagă foarte mult de acest fursec deosebit de fraged și de gustos.

Ingrediente :
500 gr făină
1 pachet unt(250gr) la temperatura din bucătărie
3 gălbenușuri
200 gr zahăr pudră
2 lg iaurt gras
1 plic praf de copt
1 plic zahăr vanilat sau esență
Coaja rasa de la o lămâie
Dulceață după preferinta(căpșuni, caice, vișine, portocale, etc)

Se mixează untul cu zahărul ca să devină o spumă . Se adaugă iaurtul, gălbenușurile, zahărul vanilat, și coaja de lămâie,si se mai mixează până se amestecă bine toate.
Se adaugă faina și praful de copt cerute, și se amestecă doar până nu se mai vede făina

Se lasă 30 minute in frigider sau peste noapte.

Se taie o bucată de aluat și se întinde cu sucitorul pe masa pudrată cu făină. Se taie cu diferite forme sau modelul clasic – rotund, cu paharul
Ele vor fi perechi:una simplă și una cu decupaj pe mijloc.

Se coc 10 min la 180 grade celsius. Doar cât să fie puțin aurii pe margine.

Se lasă în tava sa se răcească, pentru că sunt fragile.

Apoi, cele cu decupaj pe mijloc se pudrează cu zahăr pudră . Apoi se lipesc cu dulceață , câte două, una simplă și una cu decupaj pe mijloc.

Se păstrează în cutii inchise.
Pe măsură ce trece timpul devin tot mai fragede.

Lasă un comentariu