PUNCH FĂRĂ ALCOOL

Punchiul este o gamă largă de băuturi, atât alcoolice, cât și nealcoolice, care conține în general fructe sau suc de fructe.[1] Băutura a fost introdusă din India în Marea Britanie la începutul secolului al XVII-lea și de aici s-a răspândit în alte țări.[2] Punciul este servit de obicei la petreceri în boluri largi cunoscute sub numele de boluri de punci.

Cuvântul punci este un împrumut lingvistic din sanscritul पञ्च (pañc), care înseamnă „cinci”, deoarece băutura a fost făcută inițial cu cinci ingrediente: alcool, zahăr, lămâie, apă, ceai sau condimente.[3][4]

Băutura a fost adusă în Anglia din India la începutul secolului al XVII-lea de către marinari și angajați ai Companiei Britanice a Indiilor de Est. A fost răspândită de acolo în alte țări europene. Atunci când este servită într-un mediu eterogen, băutura are un conținut mai mic de alcool decât un cocktail tipic.[2][5]

Termenul punch a fost menționat pentru prima dată în documentele britanice din 1632. 

Eu am gustat o astfel de bautură pentru prima dată în Germania. Se servea de obicei în perioada sărbătorilor, atât în familie cât și în faimoasele târguri de Craciun, alături de vinul fiert cu condimente.

Eu am probat o variantă fără alcool, de care m-am și îndrăgostit pe loc. Este absolut delicios! Nimic nu se compară cu o astfel de ca a de bautură fierbinte, dulce și superaromată, după o plimbare prin frigul iernii, la gura sobei, sau, de ce nu, chiar și lângă un calorifer bine încălzit.

Această rețetă o dedic cu mare drag tatălui meu, care este mare fan – ceaiuri aromate!

Iata rețeta mea:

Ingrediente :
3 l apă
1 l-ță cuișoare
3 batoane scorțișoară (sau 4 lg cu vârf de praf de scorțișoară )
2 l-țe praf de ghimbir
3 plicuri ceai de fructe(de pădure, de mere, de măceșe, etc)
Sucul de la 2 portocale
Sucul de la 1 lămâie
250 ml must de struguri sau de mere
Îndulcitor după gust și dorința (zahăr, sau miere, sau orice alt îndulcitor natural)

Se pune apa la fiert. Când începe sa fiarbă se pun cuișoarele, ghimbirul și scorțișoara. Se fierbe 5-7 minute, ca să iasă bine aroma. Se adaugă plicurile de ceai de fructe și se ia de pe foc.
Se adaugă mustul, sucul de la portocale și de la lămâie și indulcitorul. Acestea se adaugă după fierbere pentru ca să nu se piardă vitaminele și mineralele.

Se toarnă într-un castron mare și se pot pune felii de lămâie și portocale ca decor.
Se servește fierbinte. Poate fi acompaniat de sărățele.

Lasă un comentariu